Chinezul şi Ripensia sunt cluburile care au adus primele trofee importante fotbalului timişorean. Oraşul de pe Bega a avut însă mai multe rădăcini puternice în Sportul Rege. Primul club destinat exclusiv fotbalului de pe teritoriul României de astăzi a fost CAT, care a fuzionat mai târziu cu RGMT. Gruparea rezultată, CAMT, a fost aproape de câştigarea Cupei României, dar a sfârşit prin a fi persecutată de fascişti.
La Timişoara, după cum a rămas documentat, primul joc de fotbal a avut loc pe 25 iunie 1899. Tinerii se strângeau apoi pentru a practica miuţe undeva în Calea Aradului. Aproape trei ani mai târziu, oraşul de pe Bega a mai bifat însă o premieră – înfiinţarea primului club destinat exclusiv fotbalului: Clubul Atletic Timişoara (C.A.T.). În prima perioadă acesta a fost denumit simplu: Fotbal Club Timişoara sau FCT şi a avut la început 30 de membri. La patru zile de la înfiinţare, pe 30 aprilie 1902, preşedintele Adalbert Mesko a fost în audienţă la primarul Carol Telbisz iar doleanţa de amenajare a unui teren de fotbal a fost acceptată. Acesta a fost construit exact pe locaţia actuală a Facultăţii de Mecanică a Politehnicii conform cercetărilor efectuate de Iosif Dudaş pentru cartea „Timişoara – Leagănul fotbalului românesc”, deci la o aruncătură de băţ de actuala arenă „Ştiinţa”.
Primul joc al echipei a avut loc împotriva formaţiei Reuniunii de Sport din Lugoj, club format chiar mai devreme, şi care a triumfat cu 3-2 pe noul teren al timişorenilor. În mod inedit ambele echipe au folosit câte zece jucători iar FCT-ul i-a avut în teren pe următorii: Jozsa – Darabanth, Wosching – Popovici, Schwartz, Szentivanyi – Burger (autorul celor două goluri ale gazdelor), Gungl, Trinksz, Sandor. La începutul activităţii CAT-ul s-a înfruntat cu echipele cât de cât apropiate din punct de vedere geografic din: Arad, Lugoj, Subotica, Szeged, Kikinda, Vrşeţ ori Becicherecu Mare (Zrenjanin). Un meci mai însemnat amintit de sursa menţionată e cel cu budapestanii de la B.F.C. în 1906, un 1-7 care arăta diferenţa de dezvoltare dintre fotbalul de pe Dunăre şi cel de pe Bega.
Vicecampioană a Ungariei de Sud
Patru ani mai târziu CAT-ul s-a înscris în Campionatul Ungariei de Sud, în care s-a clasat în primul an de participare pe locul 2 în seria cu sediul la Arad. Câştigătoarea a fost Clubul Atletic de pe Mureş, împotriva cărora timişorenii alb-verzi (culorile CAT-ului) au remizat 1-1. 1910 e totodată şi anul înfiinţării Chinezului, viitoare sextuplă campioană naţională a României, care, la primul meci în faţa publicului, a fost învinsă cu 11-0 de echipa de tineret a CAT-ului. Seniorii celei din urmă aveau să fie forţa dominantă, echipa-fanion a oraşului cum am spune în zilele noastre, până în 1913, an în care a câştigat „Districtualul”. Timişorenii au cedat însă în finala pentru titlul de campioană a Ungariei de Sud pe terenul celor de la Bacska Subotica, scor 1-4 după un joc dur al gazdelor conform cronicilor acelor vremuri. În 1911 întâiul club din oraș ar fi avut în componență și un englez pe nume Evans.
Primăvara lui 1913 a adus de asemenea primul meci „de gală” în Capitala Banatului, care a fost vizitată chiar de o grupare din ţara inventatoare a jocului, e vorba de Oxford City, care era câştigătoarea la zi a Cupei Angliei destinate amatorilor. În ciuda întăririlor de la concitadina Chinezul, oaspeţii de onoare s-au impus cu 3-1 în faţa a 4.000 de spectatori entuziaşti, o cifră remarcabilă în urmă cu mai bine de un secol. Luna mai a acelui an a coincis însă şi cu transferul de forţă din oraş dinspre CAT spre Chinezul, deodată cu mai mulţi jucători care au făcut pasul spre formaţia alb-violetă feroviară. Astfel, de la acel debut cu scor umilitor s-a ajuns ca cea din urmă să se impună cu 1-0 în poate primul derby local autentic.
După Primul Război Mondial în Timișoara au apărut numeroase cluburi cu pretenții, inclusiv Politehnica. Cu toate acestea, în ediția 1921-22 a Campionatului Districtual derby-ul s-a dat tot între rivalele CAT şi Chinezul. Deşi nu mai era favorită, prima s-a impus cu 1-0 în faţa a 8.000 de spectatori. La alb-verzi erau în teren internaţionali precum Zimmermann, Reuter şi Kosovits. Totuşi, alb-violeţii au avansat în lupta „pe ţară” şi şi-au însuşit atunci primul dintre cele şase titluri consecutive. C.A.T-ul a fost o nucă mai tare pe plan local pentru Chinezul şi în următorul an. Echipa-pionier a fotbalului timişorean nu a activat însă doar pe plan local, ci a mai primit vizita vienezelor Wacker, Wienerneustadter SC şi Slovan, remizând cu primele două (1-1, 3-3) şi câştigând cu cea din urmă (scor 2-0).
Un campionat cu un scandal mai mare (ca de obicei, căci şi atunci fotbalul era un mediu destul de… volatil) a fost cel din 1925-26, care a confirmat cumva că cei de la Chinezul erau puternici şi în afara gazonului – cel puţin din perspectiva susţinătorilor CAT-ului. Clubul Atletic s-a impus cu 1-0 în meciul direct cu alb-violeţii şi au câştigat Districtualul, ba, mai mult, au dipustat sferturile naţionale la Oradea, unde au fost învinşi de Stăruinţa cu 5-2. Între timp însă Chinezul a contestat dreptul de joc al lui Kosovits şi Golub, prezenţi şi la naţioală în preajma derby-ului şi au fost declaraţi câştigători la… „masa verde”. Prin urmare orădenii au trebuit să joace din nou, de această dată cu alb-violeţii. După acest moment a existat un recul în rezultatele CAT-ului.
Apariţia RGMT-ului – forţa muncitorilor
1911 e anul în care pe firmamentul football-ului local a apărut un alt nume de referinţă – RGMT (Reuniunea de Gimnastică a Muncitorilor Timişoara, a nu se confunda cu clubul Reuniunii de Gimnastică Timişoara), echipă care apela la culorile roşu şi negru, precum colegii din Reşiţa.
De remarcat că 25 de ani mai târziu RGMT-ul era una dintre cele mai populare asociaţii sportive din oraş, totalizând 1.683 de membri. Iniţial echipa activa pe un teren aflat lângă Parcul Rozelor. Mai târziu casa acestei formaţii a fost construită între cartierele Cetate şi Mehala. În 1923 clubul a vândut acţiuni şi şapte ani mai târziu avea 13 echipe şi 450 de jucători numai în secţia de fotbal. Sigismund Lobl, preşedintele clubului, a fost cel care a sprijinit gruparea muncitorească în momentele economice mai grele.
RGMT-ul s-a remarcat mai întâi în ediţia 1923-24, când terminase turul Districtualului în faţa Chinezului şi CAT-ului. Sezonul următor al acestui campionat a fost dominat tot de alb-violeţi, care au fost urmaţi însă îndeaproape de CAT, pe 2, respectiv RGMT, pe 3, şi… Poli pe 4.
Alături de RGMT, CAT-ul s-a clasat mai mult la mijlocul clasamentului. Prima a stat însă ceva mai bine şi avea să se afirme în campionatul 1929-30. Lupta s-a dat cu aceeaşi Chinezul, în condiţiile în care Ripensia avea interzis în competiţie, iar roş-negrii au fost cei care au reprezentat Timişoara în duelurile pentru titlul naţional. Totuşi, RGMT-ul a fost oprit în sferturi de Gloria CFR Arad. Anul următor surpriza din Districtual a fost reprezentată de UD Reşiţa, care a triumfat în faţa timişorenelor RGMT şi CAT, pentru ca apoi să ia titlul. Din 1933 „Ripi” şi-a instaurat hegemonia. Pentru vechile cluburi locale, înfiinţarea B-ului, în 1934 a reprezentat o nouă oportunitate de afirmare, dacă nu o ultimă şansă… În ordine RGMT şi CAT s-au clasat pe 3 şi 4. Mai mult, campionatul următor a fost câştigat la acest nivel de o altă timişoreană – ILSA iar CAT a terminat ultima, confirmând apusul unei ere…
Unirea forţelor în C.A.M.T!
Resimţind din plin problemele financiare şi nu numai cele două grupări-pionier ale fotbalului timişorean – CAT şi RGMT – şi-au unit forţele în august 1936. Noua denumire aleasă a fost Clubul Atletic Muncitoresc din Timişoara (CAMT). În această formulă s-a continuat în Divizia B. 1937-38 a fost o ediţie specială pentru „muncitori”. Au pierdut la limită locul 1 în luptă cu UDR, dar au avut un parcurs remarcabil în Cupa României. „Echipa lui Reuter s-a calificat în finală după ce a eliminat 4 formaţii de divizie A”, se arată în „Timişoara – Leagănul fotbalului românesc”, printre victime fiind Sportul Studenţesc şi Victoria Cluj. În finală CAMT-ul a dat piept cu marele Rapid. Bucureştenii, încurajaţi de o galerie puternică, 7.000 de suporteri în Giuleşti, s-au impus greu, cu 3-2. Reuter şi Gerber au marcat pentru timişoreni. CAMT a avut în teren următorii jucători: Nicolae Eichler – Ioan Gerber, Carol Galgocz, Coloman Farago – Emanuel Kohn, Iosif Janossy – Petru Bucher, Robert Toth-Bedö, Nicolae Reuter, Mihai Zsizsik, Nicolae Perszem.
Primul club ca vechime prin ADN-ul CAT-ului nu şi-a spus ultimul cuvânt. În 1939 a reuşit chiar pasul către elită după un parcurs excelent în B. Mai mult, la debutul în A a încheiat peste Ripensia, aflată ce-i drept la apusul perioadei de glorie. CAMT-ul a avut şi un legendar ex-roş-galben la ora încleştărilor directe în Silviu Bindea. Ambele dueluri cu „Ripi” în A, urmărite cu mare interes de publicul local, s-au încheiat la egalitate: 1-1 şi 2-2! La final „muncitorii” au fost pe 5, cu un punct peste gruparea de patru ori campioană a României.
Înlăturată de Antonescu?!
Relatările dinainte de 1989 pun excluderea abuzivă a CAMT-ului din ediţia 1940-41 a primei ligi pe seama instaurării dictaturii lui Antonescu în ţară. Astfel că în acea perioadă orice echipă cu „fir” muncitoresc a fost înlăturată din competiţie. „…persecutată din toate părţile” CAMT-ul a încheiat ultima în B. Mai apoi întrecerile divizionare s-au oprit din cauza celei de-a doua conflagraţii mondiale.
La vremuri de restrişte fostele rivale şi-au unit forţele. Noua fuziune Chinezul-CAMT nu a avut viaţă lungă, deşi, iată că vorbim de unirea a trei formaţiuni fotbalistice istorice ale oraşului. „Muncitorii” împreună cu feroviarii au mai activat trei ani la nivelul Diviziei B, au pierdut în ediţia 1947-48 lupta pentru A în detrimentul… Politehnicii, pentru ca, în 1949 să dispară complet după retrogradarea din B!
