
Timotion, cel mai amplu eveniment sportiv cu scop caritabil din vestul României, va avea loc în data de 11 mai, în Piața Huniade din Timișoara, reunind alergători, ciclişti, susținători și cauze sociale din întreaga regiune. Cei interesați să participe la cea de-a XI-a ediție a Timotion se mai pot înscrie în următoarele zile, termenul limită fiind data de 28 aprilie.
În acest an, amatorii au la dispoziție nouă curse de alergare şi pedalare a căror taxă de participare poate fi redirecţionată spre unul din cele 30 proiecte comunitare din Timiş, Arad, Hunedoara şi Caraş-Severin, participanții având și posibilitatea de a strânge la rândul lor fonduri pentru susținerea proiectului preferat. Ediția din acest an susține proiecte care abordează unele dintre cele mai importante teme ale comunității: educația, sănătatea, protecția mediului, incluziunea socială și suportul psiho-emoțional. Prin participarea la Timotion, fiecare alergător contribuie direct la susținerea acestor inițiative și la sprijinirea celor care au nevoie.
Cursele acestei ediții, pentru care sunt pregătite o serie de surprize pe traseele de alergare și pedalare, atât pentru cei mici cât și pentru cei mari, sunt următoarele:
● Cursa SMW de ciclism – 15 km
● Semimaratonul Bosch – 21 km
● Crosul Akwel – 10.5 km
● Crosul Profi – 5 km
● Crosul HAMILTON – 3 km
● Cursa Decathlon „Distracție pe roţi” – 2 km
● Crosul Continental al Micilor Campioni – 0,7 km
● Cursa Flexik – 1 km
● Cursa Corlan Mobility – Timotion Everywhere, o cursă pentru cei care nu se află în Timişoara în ziua evenimentului şi vor să se implice de la distanţă.
Sau pentru cei care vor să ducă experienţa Timotion în locuri noi şi să organizeze chiar ei o cursă.
În Parcul Civic, lângă zona de pornire, vor avea loc ateliere și vor fi amplasate standuri de prezentare a partenerilor Timotion şi a celor 30 de organizaţii, şcoli şi grupuri de iniţiativă care se bucură de susținerea comunității la această ediție și la care sunt așteptați peste 3.000 de participanți. Timotion este cel mai mare eveniment sportiv de strângere de fonduri din zona de vest a țării, inițiat de Fundaţia Comunitară Timişoara şi Clubul Sportiv Alergotura. El urmărește să dezvolte filantropia şi să inspire comunitatea să adopte un stil de viață sănătos, și prin sport, bilanțul edițiilor anterioare concretizându-se în peste 30.250 de participanţi la curse, peste 1.200 voluntari implicați şi donaţii de peste 3.228.500 lei strânse pentru 163 de proiecte comunitare.
UPDATE Organizatorii au anunțat că termenul limită pentru înscrieri a fost prelungit până pe data de 5 mai. Cei care doresc să participe la una sau mai multe dintre cele nouă probe se pot înscrie pe site-ul Timotion.