
Un incendiu a izbucnit la o mașină care circula pe autostrada A1, vineri seara, în zona localității timișene Șanovița. Șoferu a apucat să oprească pe banda de urgență înainte ca automobilul să fie cuprins în totalitate de flăcări.
„Un incendiu la un autoturism care circula pe autostrada A1, sensul Timişoara – Lugoj, km 470 (Șanovița, TM), îngreunează traficul. Se circulă doar pe banda a doua până in jurul orei 21”, a transmis Direcția Regională Drumuri și Poduri (DRDP) Timișoara.
UPDATE Un accident cu cinci mașini implicate a avut loc în apropiere de locul incendiului.
„Al doilea accident în apropierea autoturismului cuprins de un incendiu pe autostrada A1, de data aceasta la km 471. Au fost implicate cinci autoturisme care s-au tamponat. Se circulă pe banda de urgență până în jurul orei 23, estimativ”, a comunicat DRDP Timișoara.
