
Trei avocați ai fostului lider al opoziției ruse, Alexei Navalnîi, au fost condamnați vineri de un tribunal rus la pedepse între 3 și 5 ani și jumătate de detenție într-o colonie penală, după ce au fost găsiți vinovați de apartenență la un grup extremist, scrie Reuters.
Igor Sergunin, Alexei Liptser și Vadim Kobzev au fost arestați în octombrie 2023 și adăugați luna următoare pe lista oficială de „teroriști și extremiști” din Rusia. Procesul s-a desfășurat cu ușile închise în regiunea Vladimir, la est de Moscova.
„Vadim, Alexei și Igor sunt prizonieri politici și trebuie eliberați imediat,” a scris Yulia Navalnaya, văduva politicianului, pe platforma X.
Activiștii pentru drepturile omului consideră că aceste condamnări marchează un nou nivel de represiune sub președinția lui Vladimir Putin, vizând chiar și avocații care apără persoanele critice la adresa regimului și războiului din Ucraina.
„Avocații nu pot fi persecutați pentru munca lor. Presiunea asupra avocaților apărării riscă să distrugă ceea ce mai rămâne din statul de drept în Rusia,” a declarat grupul pentru drepturile omului OVD-Info într-un comunicat, citat de aceeași sursă.
Potrivit OVD-Info, cei trei avocați sunt pedepsiți pentru că „respectă litera legii” și nu l-au abandonat pe Navalnîi în fața mașinăriei represive a statului.
Alexei Navalnîi, care a murit în februarie anul trecut la vârsta de 47 de ani într-o colonie penală arctică, fusese condamnat anterior pentru extremism și alte acuzații pe care le-a considerat fabricate pentru a reduce la tăcere opoziția față de regimul Putin.
Deși era încarcerat, Navalnîi a folosit avocații săi pentru a publica mesaje pe rețelele sociale și pentru a iniția procese legale, păstrându-și astfel o platformă de exprimare împotriva guvernului și războiului.
Procurorii i-au acuzat pe cei trei avocați că l-au ajutat pe Navalnîi să conducă o „grupare extremistă” din spatele gratiilor, facilitând transmiterea mesajelor acestuia către exterior.
După pronunțarea sentinței, o femeie a strigat „Băieți, sunteți eroi!”, scrie Reuters, iar susținătorii celor trei avocați au aplaudat.
Cei trei au fost prezentați în boxa acuzaților, în spatele gratiilor.
Yulia Navalnaya a publicat recent o înregistrare video care arată întâlnirile dintre soțul ei și avocați în închisoare, declarând că acestea au fost înregistrate ilegal de autorități. Navalnaya acuză Kremlinul că l-a asasinat pe soțul său, acuzație pe care autoritățile ruse o neagă vehement.
Yulia Navalnaya, care este ea însăși căutată în Rusia pentru presupuse activități extremiste, a declarat că speră să se întoarcă într-o zi în țară și să candideze la președinție.