
Poliția a arestat trei bărbați în nordul Olandei, în cazul jafului de la Muzeul Drents din Assen, scrie miercuri seara presa olandeză.
Poliția a confirmat acest lucru pentru De Telegraaf. Suspecții au fost arestați în Heerhugowaard. Comorile furate sunt încă fără urmă, a raportat muzeul.
Începând de sâmbătă dimineață, o echipă formată din aproximativ 30 până la 35 de detectivi și specialiști au lucrat la acest caz.
Presa olandeză susține că presiunea asupra poliției a fost enormă.
Muzeul Drents a anunțat că patru obiecte au fost furate în timpul jafului.
Coiful de la Cotofești și cele trei brățări dacice furate fac parte din expoziția Dacia – bogată în aur și argint.
Expoziția are peste 670 de piese din aur și argint, însă infractorii se pare că au știut pentru ce au venit și au plecat cu cele patru piese. Expoziția ar fi trebuit să fie expusă pentru ultima dată în acest weekend.
UPDATE Cei trei suspecți reținuți de polițiștii olandezi nu sunt români, a anunțat miercuri seara chestorul general de poliție Bogdan Despescu.
„Încă din 25 ianuarie, Poliția Română a fost notificată de Poliția Olandeză cu privier la acest furt. Încă de la acel moment Poliția Română a fost în contact permanent și au fost activitae toate mecanismenele de cooperare internaționale”, a declarat Bogdan Despescu.
El a anunțat că trei persoane au fost reținute de polițiștii din Olanda, „bănuite de comiterea acestei fapte grave, acestui furt cu impact deosebit de grav asupra tuturor românilor.
„Facem precizarea că niciunul dintre cei trei nu este român”, a adăugat Despescu.
El a adăugat că scopul este de a recupera bunurile din tezaur furate.