
Accident de circulație, astăzi, în jurul orei 15:00, pe autostrada A1, în Timiș. Un camion s-a răsturnat, iar traficul este restricționat.
„Autocamion răsturnat pe autostrada A1, km 459 (Țipari, coborârea spre A6), Până la eliberarea carosabilului, se circulă doar pe banda de urgență pe ambele sensuri de mers (Timișoara – Lugoj și Lugoj – Timișoara)”, a transmis DRDP Timișoara.
UPDATE „Un bărbat în vârstă de 50 de ani, a condus un autotren pe A1, dinspre municipiul Timișoara înspre localitatea Margina, iar, la un moment dat, la intersecția autostrăzii A1 cu A6, ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare, a intrat în coliziune cu un parapet și s-a răsturnat. În urma impactului, a rezultat o victimă, respectiv șoferul autotrenului, care a fost transportat la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale de specialitate. În cauză a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă. În acest moment traficul este blocat pe tronsonul de drum Margina – Timișoara, fiind deviat pe A6”, a comunicat IPJ Timmiș.


