Cinci trenuri staţionează în vestul ţării din cauza unui deranjament la liniile...

Cinci trenuri staţionează în vestul ţării din cauza unui deranjament la liniile de electrificare

0
DISTRIBUIȚI

Cinci trenuri staționează, duminică seara, din cauza unui deranjament la liniile de electrificare administrate de CFR SA de pe sectorul Deva – Iletu. Echipele de intervenție ale CFR SA lucrează cu drezina pantograf pentru remedierea deranjamentelor.

„În această seară – 15.09.2024, ca urmare a unor deranjamente pe raza Regionalei Timișoara la liniile de electrificare administrate de CFR SA de pe sectorul Deva – Iletu, este afectată circulația a 5 trenuri de călători, care staționează: IR 1765, IR 1822, R 2045, R 2046, R 2048”, potrivit unui comunicat de presă al CFR Călători.

Echipele de intervenție ale CFR SA lucrează cu drezina pantograf pentru remedierea deranjamentelor.

„În funcție de momentul redeschiderii circulației în condiții de siguranță, este posibil să fie afectată și circulația altor trenuri ale CFR Călători.


CFR Călători cere scuze pasagerilor pentru neplăcerile întâmpinate”, se arată în finalul comunicatului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.