
Cea de-a 33-a ediție a Galei de blues/jazz Kamo, care se va desfășura în acest an în zilele de 28 și 29 septembrie la Grădina de Vară a Filarmonicii Banatul din Timișoara, programează un concert de neratat pentru melomani în cadrul căruia va fi prezent un supergrup alcătuit din membrii trupei Bega Blues Band și Post Scriptum.
Timp de nouăsprezece ediţii, Gala de Blues Jazz a fost condusă de Béla Kamocsa „Kamo”. După dispariţia marelui artist, sarcina de director artistic al Galei i-a revenit lui Johnny Bota, partener, timp de 30 de ani, a lui Béla Kamocsa, în formaţia Bega Blues Band. În semn de preţuire a lui Kamo, forurile judeţului şi municipiului au hotărât să denumească evenimentul, începând cu ediţia a XX-a, Gala de Blues/Jazz Kamo.

Formația Post Scriptum a fost punctul de atracție al Galei blues/jazz Kamo din 2019, unde a concertat după aproape 40 de ani de pauză, într-o formulă ușor diferită față de cea care stîrnea senzație în anii ’80.
Cu acea ocazie formația a evoluat în componența Doru Apreotesei – claviaturi, Toni Kühn – ghitară, Miși Farkaș – baterie, Tibi Ladner – voce (artistul care s-a stins din viață în cursul acestui an), Victor Miclăuș (bas) și Nicolas Simion (saxofon) împreună cu invitatul Johnny Bota.
Mihai „Miși” Farcaș, născut în 3 octombrie 1954 în Lipova, este un baterist de rock și jazz de al cărui nume se leagă episoade importante din viața muzicală. Miși s-a dedicat muzicii rock încă din anii școlii, pe care i-a urmat la Liceul de Muzică „Ion Vidu” din Timișoara. În anul 1974, Miși este cooptat în trupa Clasic XX, devenită apoi Progresiv TM, împreună cu care reușește editarea, în septembrie 1975, a LP-ului „Dreptul de a visa”. Miși s-a apropiat de jazz odată cu cooptarea sa în formații ca Gramofon, Crepuscul și, îndeosebi Post Scriptum, care cultiva un stil apropiat de fusion.De-a lungul carierei, Miși Farcaș a evoluat alături de nume sonore ale jazz-ului românesc: Marius Popp, Ion Baciu jr., Aura Urziceanu, Johnny Răducanu, Toni Kühn, Liviu Butoi, Béla Kamocsa.
Doru Apreotesei, născut la 2 martie 1954 în Timișoara, este absolvent a Facultății de Muzică din Timișoara. A făcut parte din formațiile Pro Musica, Gramofon, Post Scriptum, Sfinx, cu care are realizări discografice, concerte și turnee. Doru are colaborări cu artiști cunoscuți din țară: Mircea Baniciu, Alexandru Andrieș, Nicu Alifantis și mulți alții. Stabilit în Suedia din 1985, continuă activitatea colaborând cu artiști cunoscuți suedezi, dar și sub nume propriu, realizând mai multe albume cu muzica originală instrumentală. Împreună cu ei, în cadrul trupei Post Scriptum, va evolua basistul Victor Miclăuș, cunoscut sideman în formațiile de jazz, blus, rock din zonă.
Bega Blues Band este, ca de obicei, gazdă a galei de blues jazz Kamo. Activitatea trupei acoperă patru decenii de existență. Din formație fac parte: Maria Chiorean – voce, Lucian Nagy – instrumente de suflat și percuție, Mircea Bunea – ghitară, Toni Kühn – claviaturi, Johnny Bota – bass, Feri Szekeres – baterie și invitatul Sasha Bota – violă și vioară. Piesele supergrupul Bega Blues Band & Post Scriptum se vor auzi în deschiderea primei seri a Galei Blues / Jazz Kamo în 28 septembrie, de la ora 19, la Grădina de Vară a Filarmonicii Banatul, iar intrarea la ediția din acest an a Galei blues/jazz este liberă.