Circulație blocată temporar pe autostrada A1, joi, pe sensul de mers Lugoj – Timișoara, după două accidente în mai puțin de jumătate de oră.
„Două accidente în același loc pe autostradă. În primul accident au fost implicate autotrenuri, iar în al doilea accident, trei autoturisme. Traficul este oprit pentru măsurătorile Poliției”, a transmis DRDP Timișoara.
Cele două accidente au avut loc la kilometrul 473, pe sensul Lugoj – Timișoara, în apropiere de nodul rutier de la Topolovățu Mare.
UPDATE Un TIR înmatriculat în Bulgaria a lovit parapetele median al Autostrăzii A1 Deva – Nădlac, în zona localității Buziaș, județul Timiș, iar în zonă s-a format o coloană de mașini.
La capătul coloanei s-a produs un alt accident între trei mașini, două persoane fiind rănite, între care un copil. A fost solicitat sprijinul elicopterului SMURD.
„Un bărbat, în vârstă de 79 de ani, a condus un autoturism pe A1 dinspre municipiul Lugoj înspre municipiul Timișoara, iar la un moment dat ar fi intrat în coliziune cu un autoturism condus de un bărbat în vârstă de 39 de ani, care se deplasa în fața sa. În urma impactului, autoturismul condus de bărbatul, în vârstă de 39 de ani, a fost proiectat într-un alt autoturism ce circula regulamentar în fața sa, condus de un bărbat în vârstă de 41 de ani. Bărbatul în vârstă de 39 de ani, precum și un minor în vârstă de 5 ani, pasager în autoturismul condus de acesta, au fost transportați la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale. Toți șoferii, au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative. În cauză, a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă”, a transmis IPJ Timiș.
Ce legatură are localitatea Buziaș cu Autostrada A1?!