CSC Dumbrăviţa şi-a aflat azi programul din play-out-ul Ligii 2. Elevii lui Cosmin Stan încep faza a doua a campionatului cu o deplasare lungă, pe terenul nou promovatei CSM Alexandria, formaţie aproape condamnată la retrogradare.
În jurul datei de 30 martie e programată prima rundă. Liga 2 având pauză, precum elita, pentru jocurile echipelor naţionale.
România are o dublă amicală în această perioadă, cu Irlanda de Nord (22 martie, Bucureşti) şi Columbia (26.03, Madrid). În lotul pregătit de Edi Iordănescu sunt selecţionaţi bănăţenii Marius Marin şi Deian Sorescu.
Revenind la timişenii din B, aceştia, cu 23 de punct adunate în sezonul regular, nu au emoţii reale la salvarea de la retrogradare. După duelul cu codaşa grupei A, Alexandria (9 pt.), alb-verzii au primul meci acasă, o săptămână mai târziu, cu CSM Reşiţa, în runda 3 CSC Dumbrăviţa joacă pe terenul Unirii Dej, cealaltă candidată serioasă la picaj, care are cu zece puncte mai puţin decât timişenii. În fine, în runda a patra dumbrăviţenii stau pentru ca în etapa a 5-a să aibă un nou joc acasă, cu Metaloglobus Buc., etapa 6 aduce o deplasare la FC Argeş iar în runda finală e rândul Ceahlăului să viziteze comuna periurbană a Timişoarei.
În acest sezon ultimele două clasate din cele două grupe de play out retrogradează direct în Liga 3. Nu va mai fi duel de baraj pentru antepenultimele poziţii căci din sezonul viitor vor activa 22 de formaţii în eşalonul secund.