Tren deraiat în sudul ţării. Un bărbat a decedat

Tren deraiat în sudul ţării. Un bărbat a decedat

0
DISTRIBUIȚI
Foto: arhivă

Un utilaj feroviar s-a răsturnat marți la ieșirea din Roșiorii de Vede, în județul Teleorman. La fața locului intervin mai multe echipaje, iar medicii încearcă să salveze viața unei persoane aflate stop cardio-respirator.

Potrivit CFR, este vorba despre un utilaj feroviar, care se deplasa între Roșiori Nord și Atârnați, pentru lucrări feroviare programate în stația Atârnați.

Din primele informații transmise de dispeceratul feroviar al SRCF Craiova, utilajul s-a răsurnat la ieșire din Roșiorii de Vede.

La fața locului s-au deplasat reprezentanții SMURD pentru acordarea primului ajutor.


La sosirea echipajelor, victima era inconștientă și se afla în stop cardio-respirator. Ulterior, a fost declarat decesul bărbatului de 55 de ani, au anunțat echipele de intervenție. Autoritățile competente au preluat cazul pentru cercetări.

La fața locului intervin două autospeciale de descarcerare, o autospecială de stingere, un echipaj SMURD și două echipe SAJ.

Traficul feroviar de călători se va desfășura pe un fir de circulație până la finalizarea intervențiilor din zona accidentului, a precizat CFR.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.