Grupul timișorean Survolaj, care a luat naştere în 1987, la ideea lui Daniel Silvian Petre, pe atunci elev la Liceul de Filologie – Istorie (actualul Colegiu Bănăţean) şi a devenit în scurt timp un reper în muzica rock autohtonă, revine în fața melomanilor după șase ani de pauză cu un concert acustic care va avea loc miercuri, 23 august, de la ora 20.15 la Faber.
„Am cântat o singură dată acustic la un festival Stufstock și a fost un succes neașteptat. Mereu mi-am dorit asta dar e foarte greu să transpui „larma” psihedelică Survolaj pe chitări reci. Acum o vom face fiindcă și singleul nou va fi acustic, de aici a pornit ideea“, spune Daniel Silvian Petre, solistul formației Survolaj.
În 2017 formația a susținut câteva concerte în fața publicului autohton, printre acestea numărându-se recitaluri susţinute în cadrul primei ediţii a festivalului Artă’n Casă – Ciclova Socolari Potoc, Top T Buzău, Câta Festival sau Reflektor Venue.
Concertul de comeback al trupei Survolaj va fi susținut în formulă de trei (Daniel-Silvian Petre, Levi Molnar și Zsolt Szabó) și va fi inclus în cadrul evenimentului „Remembering Oscar – „Totul e regie, bătrâne!”, dedicat împlinirii a 10 ani de la moartea lui Oscar Berger, fost regizor, cineast, director al ziarului Timișoara și unul dintre jurnaliștii implicați în transformarea post-revoluționară a României.
În cadrul acestui eveniment, care începe la ora 18, vor avea loc proiecții de film (o înregistrare din arhiva TVR Media, cu intervenția lui Oscar Berger la Televiziunea Română din 15 ianuarie 1990 și a filmului documentar: “Vatra Românească.
Pe urmele autenticului”. Scenariul și regia: Oscar Berger. Film realizat pentru televiziunea germană la mijlocul anilor ’80) și lansarea cărții Flavius Boncea – “Totul e regie, bătrâne! Crâmpeie din minunata (dar trista) viață și haioasele (dar utilele) învățături ale lui Oscar Berger după o experiență de peste douăzeci de ani în Occident”, Editura Brumar, Timișoara cu prezentatorii Petru Vasile Tomoiagă și Adriana Cârcu.