Întâlnire între cinci președinți de consilii județene din vestul țării. Ce pun...

Întâlnire între cinci președinți de consilii județene din vestul țării. Ce pun la cale

0
DISTRIBUIȚI

Președinții a cinci consilii județene s-au reunit ieri la Timișoara „pentru a poziționa regiunea Banat – Crișana în topul destinațiilor turistice din România”. La întâlnirea care a fost găzduită la Timișoara de Alin Nica, președintele Consiliul Județean Timiș, au participat președintele CJ Bihor, Ilie Bolojan, președintele CJ Arad, Iustin Cionca, președintele CJ Caraș-Severin, Romeo Dunca, și președintele CJ Sălaj, Dinu Iancu-Sălăjanu.

„În cadrul ședinței de lucru turismul a fost abordat ca domeniu strategic al economiei regionale și s-a convenit înființarea unei Organizații de Management a Destinației, demers prioritar pentru creșterea circulației turistice și a volumului de încasări din turism la nivel regional.


În perioada imediat următoare, grupurile tehnice de lucru din partea administrațiilor județene vor stabili modul de lucru și pașii necesari a fi parcurși pentru o asociere cât mai rapidă”, a transmis CJT.

„Ne dorim dezvoltarea unui turism competitiv în regiunea Banat – Crișana, nu doar la nivel național ci și în raport cu alte destinații din Europa. Am agreat cu colegii din cele cinci județe că o bună poziționare pe piața internațională poate fi obținută doar prin promovarea destinațiilor din Timiș, Bihor, Arad, Caraș-Severin și Sălaj sub coordonarea unei organizații formate din profesioniști specializați în domeniu” a transmis Alin Nica, președintele Consiliului Județean Timiș.

„Avantajele competitive ale fiecărui județ, potențate prin abordarea colaborativă, pot transforma în scurt timp regiunea Banat – Crișana în destinație de interes internațional, cu Timișoara, deținătoare a titlului de Capitală Europeană a Culturii, vârf de lance al unui turism regional de calitate”, mai spune mesajul CJ Timiș.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.