Tragedie în această seară, în apropierea Aerodromului Cioca, la marginea Timișoarei, pe șantierul unui bloc. Echipajele de urgență au fost solicitate, în jurul orei 19:00, după ce o persoană s-a electrocutat.
„La fața locului s-au deplasat trei pompieri cu o autospecială de primă intervenție și comandă din cadrul Detașamentului 1 Timișoara și o ambulanță SAJ. La sosirea echipajelor de intervenție s-a constatat faptul că victima s-a curentat la un prelungitor electric și se află în stare de inconștiență”, a transmis ISU Timiș.
Din nefericire, echipajul medical nu a mai avut ce să facă pentru victimă, iar IPJ Timiș a confirmat decesul.
„Polițiștii Secției 4 Timișoara au fost sesizați cu privire la faptul că, pe un șantier, în apropierea Aerodromului Cioca,un tânăr de 21 de ani, în timp ce strângea un prelungitor electric, s-a curentat și din nefericire, a decedat. Polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvărșirii infracțiunii de ucidere din culpă,în care efectuează cercetări pentru a stabili împrejurările în care s-a produs acest incident”, a transmis Poliția Timiș.
Foto: Arhivă