În noaptea de marți spre miercuri, în timp ce se deplasau spre județul Constanța, într-o misiune de sprijin privind „creșterea gradului de siguranță și asigurare a climatului de ordine publică pe timpul sezonului estival”, 10 salvatori din cadrul ISU Timiș, cu o autospecială de stingere, un autoturism de serviciu și o autoșenilată, au fost martorii unui accident rutier pe raza județului Vâlcea.
„Chiar în fața lor, un autoturism cu o remorcă plină de stupi de albine, s-a răsturnat într-o curbă. Deși șoferul autoturismului nu a fost rănit, colegii noștri au intervenit de urgență pentru a preveni producerea unui incendiu. De asemenea, pompierii au reușit să îndepărteze autoturismul și remorca de pe partea carosabilă pentru a preveni producerea unei tragedii. După ce s-au asigurat că a fost înlăturat orice pericol, pompierii timișeni și-au continuat drumul, bucuroși că nu a fost nimeni rănit.
Le mulțumim colegilor care nu au ținut cont de oboseala lor, ci au intervenit prompt și cu profesionalism și le dorim mult succes în misiune!”, a transmis ISU Timiș.