Situaţia din clasamentul Ligii 2, acolo unde alb-violeţii încep Grupa A a play-out-ului de pe loc de baraj, îi determină pe cei de la Politehnica să abordeze cu maximă seriozitate perioada următoare. Chiar dacă sâmbătă misiunea pare una mai uşoară, pe „Ştiinţa” sosind Dunărea Călăraşi, o grupare în suferinţă şi fără şanse de supravieţuire, tehnicianul Nicolae Croitoru le cere elevilor săi să nu lase deloc garda jos.
„Este prima etapă din play-out, primul joc din şase meciuri foarte dificile, în care fiecare punct este foarte important. Avem, faţă de Şelimbăr, echipa aflată în faţa noastră, un deficit de două puncte, aşa că misiunea noastră este una foarte dificilă, însă, în acelaşi timp, suntem încrezători că putem să recuperăm această diferenţă şi să încheiem sezonul fără griji. Nu va fi uşor, va fi foarte greu, fiecare joc va fi foarte dificil, însă ne pregătim pentru a avea acest final de sezon foarte bun şi sperăm ca la final lucrurile să fie aşa cum ne dorim cu toţii. Într-adevăr, Dunărea Călăraşi a avut rezultate modeste pe tot parcursul campionatului, nu doar în acest început de an, acum poate şi datorită faptului că au fost schimbări la nivelul lotului. Sunt jucători foarte tineri. Dintre jucătorii cu experienţă, se regăsesc la momentul acesta foarte puţini, şi mă refer la un Stoica, la un Ţenea, jucători mai vechi. Însă nu cred că poate să fie vorba de relaxare, toată lumea este concentrată, toată lumea este responsabilă şi conştientă că fiecare joc este foarte important şi trebuie tratat cu maximă seriozitate”, a declarat Nicolae Croitoru, antrenorul principal al Politehnicii.
Poliştii încep play-out-ul de pe loc de baraj şi urcarea în clasament nu pare o misiunea foarte uşoară.
„Noi încercăm să luăm din această presiune, cred că va trebui să ne concentrăm pe ceea ce avem de făcut în terenul de joc. Eu cred că şi la antrenamente va trebui să ne concentrăm pe îmbunătăţirea jocului şi poate mai puţin pe poziţia din clasament… Am demonstrat şi cu alte ocazii că putem să avem evoluţii bune, chiar dacă miza este una importantă, mai ales în ultima perioadă, poate mai puţin jocul cu FC Hermannstadt, şi acelaşi lucru va trebui să-l facem şi de acum încolo”, a precizat tehnicianul alb-violeţilor.
„Noi ne gândim în fiecare meci la victorie. Trebuie să facem cât mai multe puncte şi sâmbătă să fie primul meci, cu care începem. Sperăm să câştigăm şi să nu fim relaxaţi. Într-un fel ne-am aşteptat, pot să spun, am văzut şi celelalte rezultate şi sper să nu fie apăsător. Noi venim în fiecare zi la antrenamente şi dăm 100%, facem ce spune antrenorul şi sperăm să aplicăm tot ce spune în meci, să se vadă lucrurile pozitive”, a spus şi Cristian Scutaru, vicecăpitanul Politehnicii. Fundaşul a vorbit şi despre readaptarea cu stadionul „Ştiinţa” după mai bine de un an calendaristic pe „Dan Păltinişanu”, până la meciul cu Hermannstadt, în ceea ce priveşte jocurile oficiale: „Atunci a fost o perioadă în care ne-am antrenat doar pe el, zi de zi, ştiam mai bine terenul «Ştiinţa». Apoi, s-a schimbat, am făcut mai multă pregătire pe «Dan Păltinişanu» şi poate din punctul ăsta de vedere ne-am adaptat suprafeţei de joc de acolo, fiind un teren mai mare, tribuna mult mai mare, suporterii mult mai mulţi şi ne-am ataşat. Acum, ne-am întors la «Ştiinţa», sperăm să ne adaptăm cât mai repede iarăşi şi să se vadă acest lucru prin rezultatele şi jocurile noastre”.
Poli ar putea fi lipsită sâmbătă de serviciile căpitanului Ioan Mera, lovit în zona feţei pe finalul partidei cu sibienii. În schimb, Pamfile şi-a revenit şi va fi probabil în lot, la fel ca Bîrnoi, prezent deja pe bancă în ultima rundă a sezonului regular. Nu mai există jucători suspendaţi, cartonaşele galbene fiind şterse pentru partea secundă a stagiunii.
Partida Politehnica Timişoara – Dunărea Călăraşi se dispută sâmbătă, 19 martie, de la ora 14.00, pe stadionul „Ştiinţa”, în prima etapă a play-out-ului Ligii 2. Alb-violeţii ocupă locul 5, cu 21 de puncte, în timp ce oaspeţii se clasează pe 6, cu 7 puncte, în Grupa A. De remarcat că cele două, precum şi Csikszereda, s-au aflat în play-off-ul ediţie 2020-21 al Ligii 2, mai mult, călărăşenii le-au fost adversari bănăţenilor chiar în prima partidă, un „alb” în sud-estul ţării. În actuala stagiune, Poli s-a impus în deplasare cu 3-1, în etapa a doua, între timp călărăşenii au întâmpinat tot mai multe probleme în alcătuirea unui lot competitiv.