
La Timișoara începe cel mai mare festival studențesc de artă și cultură din România. Este vorba de StudentFest, care este organizat în fiecare an de Organizația Studenților din Universitatea de Vest din Timișoara. Evenimentul are loc în perioada 11 – 20 mai și este organizat de tineri pentru tineri în mai multe locații din Timișoara.
“În prima parte a festivalului, pe lângă evenimentele deschise publicului larg, participanții își vor dezvolta abilitățile artistice, participând la o parte teoretică a fiecărui atelier, iar mai apoi vor aplica practic cunoștințele dobândite într-un concept pe care-l vor prezenta în ultimele trei zile ale festivalului sub formă de expoziție sau performance”, transmit organizatorii.
De asemenea, publicul larg este invitat să participe la mai multe concerte, spectacole de teatru, proiecții de film, expoziții, conferințe, spectacole de dans sau experimente.
La toate evenimentele organizate în cadrul StudentFest intrarea este liberă.
„Așa cum arta de-a lungul timpului nu a murit, continuând să crească cu energie și devotament, având o „viziune” tot mai clară, așa dorim și noi încurajarea tinerilor spre a-și descoperi propria viziune, spre a se manifesta liber cultural. În aceste zile dedicate artei și culturii sunt invitați toți aceia care iubesc frumosul în diferitele lui forme și care vor să-l experimenteze, la StudentFest”, a afirmat Bogdan Crișan, coordonator StudentFest.
Festivalul StudentFest a ajuns în acest an la ediția cu numărul 26, tema aleasă fiind “viziune”. Evenimentul cuprinde 15 secțiuni, în care vor avea loc mai multe ateliere, și anume: arhitectură, arte stradale, arte video, ceramică, dans, design vestimentar, experimentarium, fotografie, grafică, literatură, muzică, pictură, publicitate, sculptură și teatru.
Programul complet al Festivalului StudentFest este disponibil AICI!