Primarul Nicolae Robu anunţă că „l-a răzgândit” pe directorul RATT, Ioan Goia:...

Primarul Nicolae Robu anunţă că „l-a răzgândit” pe directorul RATT, Ioan Goia: „Fără arme de foc pe mijloacele de transport în comun din Timișoara”

0
DISTRIBUIȚI

arma pistol

Un anunţ făcut de directorul RATT, Ioan Goia, în această săptămână, a şocat timişorenii. „Avem peste 25 de controlori deja angajaţi, facem selecţii continue de anul trecut din vară şi foarte puţini corespund standardelor noastre mai noi. Îi vom echipa cu uniforme în regim militarizat de acum înainte, începând cu luna aprilie poate sau mai şi cu portarmă. Vor avea regim de agenţi de intervenţie şi pază. Am ajuns la final cu cei pe care îi avem deja selectaţi, buni, răi, cum sunt, deja intrăm în sistemul ăsta, cu echipamentul militarizat cu ei. Atestatul a fost obţinut de toată lumea care a trecut prin testele psiho şi, atunci când cumpărăm armamentul, ni se va recomanda ce tip de armament să luăm – va fi un pistol ca oricare alt pistol.


Cu bile, cu aer comprimat, o să vedem cu ce va fi…”, a declarat acesta pentru tion.ro.

Gafa directorului a fost dreasă de primarul Nicolae Robu care a clarificat subiectul la finele acestei săptămâni. Acesta a spus că „domnul Goia s-a gândit să suplimenteze forţele care acţionează pe mijloacele de transport în comun şi să trimită la control echipele pe care le are la paza respectivelor obiective. Personalul de pază este un personal înarmat şi dânsul s-a gândt ca oamenii să meargă pe mijloacele de transport în comun nu numai cu uniforma din dotare. Ei bine, l-am răzgândit eu. I-am spus că nu e cazul de aşa ceva. Doamne fereşte să se ajungă ca la Timişoara să se meargă pe mijloacele de transport în comun cu armement în dotare. Sunt hoţi, sunt boschetari, dar nu s-a ajuns până acolo şi nici nu o să lăsăm să se ajungă vreodată”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.