Parcarea subterană din Piaţa 700 va fi gestionată de Constructim, firma care a şi amenajat spaţiul. Până acum, parcarea era administrată de ADP şi, după cum a sesizat în repetate rânduri edilul şef Nicolae Robu, era mai tot timpul goală. Despre decizia sa primarul a explicat că „cred că este mai potrivit ca de administrarea parcării se se ocupe cei care au investit pentru a fi o bună administrație, iar investitorul să își poată amortiza investiția și într-o perspectivă de timp să facă și un profit”.
Ca sugestie pentru noii administratori, edilul şef a spus că ofertele avantajoase pentu cei care parchează pe perioade mai lungi de timp ar fi ideale pentru ca spaţiul să ajungă să fie ocupat la capacitate maximă.