Îndrăgitul Ioan Gyuri Pascu revine cu un recital extraordinar în oraşul nostru vineri 6 decembrie, cu începere de la ora 21, alături de colegii săi din trupa The Blue Workers, Teo Boar şi Vlady Cnejevici, evenimentul urmând să se desfăşoare în clubul Porto Arte.
Cunoscut şi datorită activităţii sale ca membru al grupului Divertis, Ioan Gyuri Pascu se află pe scena muzicală de aproape trei decenii, încântându-şi auditoriul cu piese trecând de la ironia fină la melancolia de „la jumătatea vieţii”. S-a urcat în „Maşina cu jazzolină” prin ’93-’94, tocmai când ţara ardea şi babele se pieptănau. De la „gânduri nevinovate” a trecut la muzică de casă, spunându-ne „poveştile lui Gyuri”. A visat, a prins stele şi ne-a învăţat „jocul de-a joaca”. Recent, alături de membrii Distractis, Ioan Gyuri Pascu a lansat show-ul „Nemuricii“, cu o varietate de situaţii, de la monologuri, cântece, interviuri şi pantomimă, până la scenete şi momente poetice adaptate zilelor noastre. Anul acesta, Ioan Gyuri Pascu a lansat albumul Electromagnetic Love prin intermediul unui turneu naţional care a poposit şi în oraşul nostru. Materialul discografic conţine 11 piese, printre care se numără The Song, Caută inima, Cover Me, La Modă, Magic sau Nu te lăsa. Biletele pentru concertul artistului costă 25 lei.