BC Timba l-a legitimat pe sârbul Marjan Tasic. Află cine este pivotul...

BC Timba l-a legitimat pe sârbul Marjan Tasic. Află cine este pivotul american sosit la antrenamente

0
DISTRIBUIȚI

12_Marian-Tasic-1

„Urşii” de la Timba au cooptat un pivot sârb de 32 de ani, Marjan Tasic, care a semnat astăzi cu formaţia galben-negrilor. Aşadar, de miercuri Timba are patru străini la antrenamente, deoarece pe lângă David Lawrence şi Kevin Bridgewaters, astăzi s-a alăturat pregătirilor şi John Florveus, jucător la primul contract de profesionist.

Cei de la Timba l-au transferat până la urmă pe Marjan Tasic şi au renunţat la Rickey Young. Sârbul a mai jucat în România la Târgovişte, Craiov, Poli Iaşi şi CSU Sibiu, dar şi în Cipru, şi poate evolua pe posturile 4 şi 5. Tasic a ales cu inima să vină la Timba, deoarece soţia sa, Milica Tasic este jucătoare de volei şi evoluează la CSM Lugoj, iar baschetbalistul a optat pentru „urşi” pentru a fi cât mai aproape de ea. „Am jucat patru sezoane la rând în România şi am primit oferta de la Timba, care este o ehipă care începe să crească, o echipă care e de doar un sezon în prima ligă şi unde cred că se pot face multe. I-am urmărit sezonul trecut şi ştiu că în partea a doua au a avut meciuri bune.


Soţia mea joacă volei la Lugoj şi am ales aşa să fiu mai aproape de ea. Sper să ajungem în play-off, dar vom vedea pe parcurs. Îi cunosc ep câţiva dintre coechipierii mei, pe Lawrence şi pe Mihuţi, sunt jucători tineri şi o atmosferă bună, deci cu multă muncă putem obţine rezultate bune. Ştiu despre campionatul românesc că sezonul trecut a fost foarte echilibrat”, a declarat Marjan Tasic.

Miercuri a fost şi primul antrenament cu Timba şi pentru John Florveus. Pivotul american de 211 cm are 23 de ani şi vine din campionatul colegiilor. Deşi a ajuns abia marţi seara la Timişoara, Florveus a învăţat deja să spună „ciao” în română. „Am venit aici să joc baschet, antrenorul e un tip foarte de treabă şi mi-a spus că are o echipă în bună, în creştere, care va deveni din ce în ce mai bună, aşa că am considerat că e o oportunitate bună. Mă aştept să câştigăm cât mai multe meciuri, să jucăm bine, ca o echipă. Sper să ajungem în play-off, cât de sus este posibil. Nu ştiu multe despre campionatul românesc, ştiu opt echipe merg în play-off, opt în play-out, nu foarte multe, dar ştiu că e o competiţie bun campionat bun. Am auzit de Denham Brown”, a declarat Florveus. Jucătorul de 23 de ani îl cunoaşte pe Denham Brown de când baschetbalistul canadian era titular în naţionala ţării sale. John Florveus va trebui să mai aştepte puţin până să îl cunoască personal, deoarece Brown este în pregătire cu naţionala Canadei, care va susţine o dublă cu Jamaica. Canadianul va veni în România după data de 17 august

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.